Foarte mult timp, apartamentele cu doua camere au fost privite drept compromisuri pentru familiile tinere, pana gaseau resursele necesare pentru a se muta intr-o casa mai spatioasa. Din fericire, astazi, apartamentele cu doua camere noi sunt foarte spatioase si pot trai in ele chiar si o familie mica, dar si un animalut de companie. Alegand apartamente 2 camere Pallady de la Dezvoltator Pallady, te vei bucura de spatiu, de confort si de tot ceea ce ai nevoie pentru un trai linsitit. In continuare, iti vom prezenta cateva sfaturi pentru amenajarea apartamentului cand ai un catel sau o pisica
-
Amenajeaza un colt pentru apa si mancare
Pentru a-ti invata animalutul cu o rutina, dar si pentru a-l asigura ca nevoile ii sunt indeplinite, este necesar sa amenajezi un colt cu apa si mancare. De regula, acesta trebuie sa stea in bucatarie, deoarece este mai usor de gestionat si de curatat. Poti alege orele la care sa hranesti animalutele sau le poti lasa la discretie mancare. Spre exemplu, cateii nu vor manca foarte des si chiar vei observa ca isi fac singuri un program de masa. In schimb, pisicutele au tendinta de a manca mai des si este posibil sa fie nevoie de boluri speciale, care sa le impiedice sa manance mult mai mult decat au nevoie. Daca optezi pentru boluri clasice, alege si un suport special care sa le ridice, astfel incat prietenul cu blanita sa poata manca si bea apa apa comod si sa se evite murdaria accidentala.
-
Asigura-i un loc doar al lui
Chiar daca este un apartament cu doua camere, nu inseamna ca animalutul nu se poate bucura de un spatiu numai al lui. Apartamentele cu doua camere din ansamblurile din portofoliul Dezvoltator Pallady sunt spatioase si foarte bine compartimente. Astfel ca vei putea sa ii asiguri animalutului tau un loc de care sa se bucure, fara sa faci vreun compromis in privinta spatiului. Un loc cu jucarii, un patut special pentru caini sau pisici sunt tot ceea ce are nevoie animalutul tau.
-
Alege mobila in functie de animalut
Daca tocmai ai cumparat apartamentul si urmeaza sa il mobilezi, atunci trebuie sa tii cont si de animalut. In principiu, nu trebuie sa faci alegeri complicate, ci unele care chiar iti vor face viata mai usoara. Spre exemplu, opteaza pentru o canapea cu tapiterie de stofa groasa. Astfel, animalutele nu o vor putea roade sau zgaria si va fi si mai rezistenta in timp. Poti alege si o canapea cu piele (naturala sau imitatie) mai ales ca poate fi intretinuta atat de usor. In schimb, nu alege tapiterii pretioase, cum ar fi catifeaua, pe care oricum le-ai intretine greu, chiar si fara animalute.
-
Fara obiecte si plante periculoase
Unele plante sunt periculoase pentru animalute, asa ca trebuie sa te informezi care ar fi cele mai potrivite. In plus, este necesar sa nu lasi in locuri accesibile obiecte ce ar putea fi periculoase pentru prietenii necuvantatori.
-
Stabileste unde are voie sa intre
Nu in ultimul rand, s-ar putea sa fie nevoie sa pui anumite limite. Spre exemplu, ar putea fi periculos sa lasi pisica sau catelul pe balcon. De asemenea, daca iti doresti un spatiu doar al tau, poti sa ii lasi sa umble in toata casa, mai putin in dormitor, in cazul in care ai biroul amenajat acolo sau daca pastrezi anumite lucruri care nu vrei sa fie distruse din greseala.
Asa cum poti observa, este destul de simplu sa convietuiesti cu un animalut chiar si intr-un apartament cu doua camere.